Terms loaded with informational connotations are often employed to refer to genes and their dynamics. Indeed, genes are usually perceived by biologists as basically ‘the carriers of hereditary information.’ Nevertheless, a number of researchers consider such talk as inadequate and ‘just metaphorical,’ thus expressing a skepticism about the use of the term ‘information’ and its derivatives in biology as a natural science. First, because the meaning of that term in biology is not as precise as it is, for instance, in (...) the mathematical theory of communication. Second, because it seems to refer to a purported semantic property of genes without theoretically clarifying if any genuinely intrinsic semantics is involved. Biosemiotics, a field that attempts to analyze biological systems as semiotic systems, makes it possible to advance in the understanding of the concept of information in biology. From the perspective of Peircean biosemiotics, we develop here an account of genes as signs, including a detailed analysis of two fundamental processes in the genetic information system (transcription and protein synthesis) that have not been made so far in this field of research. Furthermore, we propose here an account of information based on Peircean semiotics and apply it to our analysis of transcription and protein synthesis. (shrink)

Mimicry and deception are two important issues in studies about animal communication. The reliability of animal signs and the problem of the benefits of deceiving in sign exchanges are interesting topics in the evolution of communication. In this paper, we intend to contribute to an understanding of deception by studying the case of aggressive signal mimicry in fireflies, investigated by James Lloyd. Firefly femmes fatales are specialized in mimicking the mating signals of other species of fireflies with the purpose of (...) attracting responding males to become their prey. These aggressive mimics are a major factor in the survival and reproduction of both prey and predator. It is a case of deception through active falsification of information that leads to efficient predation by femmes fatales fireflies and triggered evolutionary processes in their preys’ communicative behaviors. There are even nested coevolutionary interactions between these fireflies, leading to a remarkable system of deceptive and counterdeceptive signaling behaviors. We develop here a semiotic model of firefly deception and also consider ideas advanced by Lloyd about the evolution of communication, acknowledging that deception can be part of the explanation of why communication evolves towards increasing complexity. Increasingly complex sign exchanges between fireflies evolve in an extremely slow pace. Even if deceptive maneuvers are played out time and time again between particular firefly individuals, the evolution of the next level of complexity—and thus the next utterance in the dialogue between species—is likely to take an immense amount of generations. (shrink)

This article intends to show that the defense of “understanding” as one of the major goals of science education can be grounded on an anti-reductionist perspective on testimony as a source of knowledge. To do so, we critically revisit the discussion between Harvey Siegel and Alvin Goldman about the goals of science education, especially where it involves arguments based on the epistemology of testimony. Subsequently, we come back to a discussion between Charbel N. El-Hani and Eduardo Mortimer, on (...) the one hand, and Michael Hoffmann, on the other, striving to strengthen the claim that rather than students’ belief change, understanding should have epistemic priority as a goal of science education. Based on these two lines of discussion, we conclude that the reliance on testimony as a source of knowledge is necessary to the development of a more large and comprehensive scientific understanding by science students. (shrink)

Transdisciplinary research knits together knowledge from diverse epistemic communities in addressing social-environmental challenges, such as biodiversity loss, climate crises, food insecurity, and public health. This paper reflects on the roles of philosophy of science in transdisciplinary research while focusing on Indigenous and other subaltern forms of knowledge. We offer a critical assessment of demarcationist approaches in philosophy of science and outline a constructive alternative of transdisciplinary philosophy of science. While a demarcationist focus obscures the complex relations between epistemic communities, transdisciplinary (...) philosophy of science provides resources for meeting epistemic and political challenges of collaborative knowledge production. (shrink)

In this paper, we intend to discuss if and in what sense semiosis (meaning process, cf. C. S. Peirce) can be regarded as an "emergent" process in semiotic systems. It is not our problem here to answer when or how semiosis emerged in nature. As a prerequisite for the very formulation of these problems, we are rather interested in discussing the conditions which should be fulfilled for semiosis to be characterized as an emergent process. The first step in this work (...) is to summarize a systematic analysis of the variety of emergence theories and concepts, elaborated by Achim Stephan. Along the summary of this analysis, we pose fundamental questions that have to be answered in order to ascribe a precise meaning to the term "emergence" in the context of an understanding of semiosis. After discussing a model for explaining emergence based on Salthe's hierarchical structuralism, which considers three levels at a time in a semiotic system, we present some tentative answers to those questions. (shrink)

Transdisciplinary research challenges the divide between Indigenous and academic knowledge by bringing together epistemic resources of heterogeneous stakeholders. The aim of this article is to explore causal explanations in a traditional fishing community in Brazil that provide resources for transdisciplinary collaboration, without neglecting differences between Indigenous and academic experts. Semi-structured interviews were carried out in a fishing village in the North shore of Bahia and our findings show that community members often rely on causal explanations for local ecological phenomena with (...) different degrees of complexity. While these results demonstrate the ecological expertise of local community members, we also argue that recognition of local expertise needs to reflect on differences between epistemic communities by developing a culturally sensitive model of transdisciplinary knowledge negotiation. (shrink)

Ethnobiology has become increasingly concerned with applied and normative issues such as climate change adaptation, forest management, and sustainable agriculture. Applied ethnobiology emphasizes the practical importance of local and traditional knowledge in tackling these issues but thereby also raises complex theoretical questions about the integration of heterogeneous knowledge systems. The aim of this article is to develop a framework for addressing questions of integration through four core domains of philosophy -epistemology, ontology, value theory, and political theory. In each of these (...) dimensions, we argue for a model of “partial overlaps” that acknowledges both substantial similarities and differences between knowledge systems. While overlaps can ground successful collaboration, their partiality requires reflectivity about the limitations of collaboration and co-creation. By outlining such a general and programmatic framework, the article aims to contribute to developing “philosophy of ethnobiology” as a field of interdisciplinary exchange that provides new resources for addressing foundational issues in ethnobiology and also expands the agenda of philosophy of biology. (shrink)

Peirce's pragmatic notion of semiosis can be described in terms of a multi-level system of constraints involving chance, efficient, formal and final causation. According to the model proposed here, law-like regularities, which work as boundary conditions or organizational principles, have a downward effect on the spatiotemporal distribution of lower-level semiotic items. We treat this downward determinative influence as a propensity relation: if some lower-level entities a,b,c,-n are under the influence of a general organizational principle, W, they will show a tendency (...) to behave in certain specific ways, and, thus, to instantiate a set of specific processes. Our goal in this paper is to examine the role of downward determination in semiotic systems, conceived as multi-level hierarchical systems. (shrink)

This article addresses the contributions of the literature on the new mechanistic philosophy of science for the scientific practice of model building in ecology. This is reflected in a one-to-one interdisciplinary collaboration between an ecologist and a philosopher of science during science-in-the-making. We argue that the identification, reconstruction and understanding of mechanisms is context-sensitive, and for this case study mechanistic modeling did not present a normative role but a heuristic one. We expect our study to provides useful epistemic tools for (...) the improvement of empirically-riven work in the debates about mechanistic explanation of ecological phenomena. (shrink)

This article intends to show that the defense of ‘‘understanding’’ as one of the major goals of science education can be grounded on an anti-reductionist perspective on testimony as a source of knowledge. To do so, we critically revisit the discussion between Harvey Siegel and Alvin Goldman about the goals of science education, especially where it involves arguments based on the epistemology of testimony. Subsequently, we come back to a discussion between Charbel N. El-Hani and Eduardo Mortimer, on (...) the one hand, and Michael Hoffmann, on the other, striving to strengthen the claim that rather than students’ belief change, understanding should have epistemic priority as a goal of science education. Based on these two lines of discussion, we conclude that the reliance on testimony as a source of knowledge is necessary to the development of a more large and comprehensive scientific understanding by science students. (shrink)

This article addresses ontological negotiations in the Global South through three case studies of community-based research in Brazil and Ghana. We argue that ontological perspectives of Indigenous and other subjugated communities require an ontological pluralism that recognizes the plurality of both representational tools and ways of being in the world. Locating these two readings of ontological pluralism in the politics of the Global South, the article highlights a wider dynamic from ontological paternalism to ontological diversity to ontological decolonization. We conclude (...) by arguing that this dynamic provides important lessons for reorienting agendas in social ontology through Southern Ontologies. (shrink)

Biosemiotics is a growing fi eld that investigates semiotic processes in the living realm in an attempt to combine the fi ndings of the biological sciences and semiotics. Semiotic processes are more or less what biologists have typically referred to as “ signals, ” “ codes, ”and “ information processing ”in biosystems, but these processes are here understood under the more general notion of semiosis, that is, the production, action, and interpretation of signs. Thus, biosemiotics can be seen as biology (...) interpreted as a study of living sign systems — which also means that semiosis or sign process can be seen as the very nature of life itself. In other words, biosemiotics is a field of research investigating semiotic processes (meaning, signification, communication, and habit formation in living systems) and the physicochemical preconditions for sign action and interpretation. -/- (...). (shrink)

An e-learning system is increasingly gaining popularity in the academic community because of several benefits of learning anywhere anyplace and anytime. An Intelligent Tutoring System (ITS) is a computer system that aims to provide immediate and customized instruction or feedback to learners, usually without requiring intervention from a human teacher.(ITSB) is the tutoring system Builder Which designed and improved to help teachers in building intelligent tutoring system in many fields. In this paper, we have an example and an evaluating are (...) presented of building an intelligent tutoring system for teaching TOEFL using ITSB tool. (shrink)

Abstract: An e-learning system is increasingly gaining popularity in the academic community because of several benefits of learning anywhere anyplace and anytime. An Intelligent Tutoring System (ITS) is a computer system that aims to provide immediate and customized instruction or feedback to learners, usually without requiring intervention from a human teacher.(ITSB) is the tutoring system Builder Which designed and improved to help teachers in building intelligent tutoring system in many fields .In this paper we have an example and an evaluating (...) are presented of building an intelligent tutoring system for teaching TOEFL using ITSB tool. (shrink)

El objetivo del presente trabajo es analizar la nueva formulación del principio de acceso posinvestigación en la más reciente (2008) revisión de la Declaración de Helsinki. Se identifican los artículos relevantes de la Declaración y se presentan dos interpretaciones posibles del principio de acceso posinvestigación: una interpretación robusta y otra permisiva, inspiradas cada una por modelos de justicia distintos. Luego, se hace una evaluación crítica de dichas interpretaciones y se intenta avanzar argumentos en contra de la interpretación permisiva. [The objective (...) of this study is to critically analyze the new formulation of the principle of post-trial access in the most recent (2008) revision of the Helsinki Declaration. The relevant articles of the declaration are identified and two possible interpretations of the principle of post-trial access are set out; one robust and one permissive, inspired by different models of distributive justice. A critical evaluation of both interpretations is presented and arguments against the permissive one advanced.]. (shrink)

Desde hace algunas décadas es un lugar común en la Industria Newton mencionar una y otra vez la creencia de Isaac Newton en una sabiduría perdida. Sin embargo, el trabajo de crítica e interpretación al respecto se ha limitado a enunciar esta creencia sin ensayar una interpretación. Quienes más han trabajado el problema se han limitado a mostrar cómo esta creencia era plausible en el contexto intelectual de la época señalando a predecesores y seguidores de Newton que compartían esta creencia. (...) En contraste con lo anterior, este artículo indaga cómo, desde puntos de vista epistemológicos y filosóficos, la sabiduría de los antiguos era para Newton una fuente legítima de información sobre el mundo y sus designios, proponiendo una distinción entre tiempo y temporalidad como niveles complementarios pero diferentes de indagación sobre lo creado. (shrink)

The emotional intelligence models have helped to develop different tools for construct assessment. Each theoretical paradigm conceptualizes emotional intelligence from one of two perspectives: ability or mixed model. Ability models consider emotional intelligence as a pure form of mental ability and therefore as pure intelligence. Mixed models of emotional intelligence combine mental capacity with personality traits. The trait models of IE refer to the individual perceptions of their own emotional abilities. Cognitive learning involves placing new information into existing frameworks and (...) modes of understanding, DOI: 10.13140/RG.2.2.34890.18887. (shrink)

Book review of Martin Heidegger, Perusteen periaate [Der Satz vom Grund], translated into Finnish by Miika Luoto (Helsinki: Teos, 2018).

Emotional Intelligence (EI) has been conceptualized in the literature either as a dispositional tendency, in line with a personality trait (trait EI; Petrides and Furnham, 2001), or as an ability, moderately correlated with general intelligence (ability EI; Mayer and Salovey, 1997). Surprisingly, there have been few empirical attempts conceptualizing how the different EI approaches should be related to each other. However, understanding how the different approaches of EI may be interwoven and/or complementary is of primary importance for clarifying the conceptualization (...) of EI and organizing the literature around it. We introduce a theoretical framework explaining how trait EI, ability EI, and emotion information processing – a novel component related to EI recently introduced in the literature (e.g., Fiori and Vesely Maillefer, 2018) – may contribute to effective emotion-related performance and provide initial evidence supporting its usefulness in predicting EI-related outcomes. More specifically, we show that performance in a task in which participants had to infer the mental and emotional states of others, namely a Theory of Mind task, was predicted jointly (e.g., interaction effects) by trait EI, ability EI, and emotion information processing, after controlling for personality and IQ (N = 323). Our results argue for the importance of investigating the joint contribution of different aspects of EI in explaining variability in emotionally laden outcomes. (shrink)

This study investigates the relationship between mental health and emotional intelligence among senior high school students in a public school. Thus, the study employed a correlational design to measure the relationship between mental health and emotional intelligence among 152 Grade 12 senior high school students in a public school. Hence, to measure the study’s variables - Mental Health Inventory and Emotional Intelligence Scale (EIS) were utilized. Based on the inferential statistics, the r coefficient of 0.32 indicates a low positive correlation (...) between the variables and a p-value of 0.00, indicating a significant relationship between the respondents' mental health and emotional intelligence. Implications and recommendations were discussed in the study. (shrink)

I discuss the issue whether Aristotle's philosophy of science allows the use of mathematical premises or mathematical tools in general for explanaing phenomena in the natural sciences. I thereby discuss the concept of "metabasis eis allo genos" as it appears in Posterior Analytics I.7.

Kirjasymposioartikkeli esittelee Hanna Meretojan teoksen The Ethics of Storytelling: Narrative Hermeneutics, History, and the Possible (Oxford University Press, 2018) keskeisimmät ajatukset ja kytkee ne laajempaan hermeneuttiseen ja jälkistrukturalistiseen ajatteluperinteeseen, etenkin Jean-François Lyotardin luonnehdintaan jälkimodernista aikakaudesta suurten modernien historiallisten metakertomusten horjumisen ja pienten paikallisten kertomusten moneuden aikakautena. Tässä valossa Meretojan hermeneuttista kertomusetiikkaa voidaan lukea ennen muuta pienten, ei-totalisoivien kertomusten etiikkana. Artikkeli esittää, että tällaiselle etiikalle löytyy hedelmällinen vertailukohta Hannah Arendtin totalitarismiteoriasta, joka sijoittaa ideologiset metakertomukset totalitaarisen hallinnan ja sen tuottaman ”banaalin pahuuden” (...) ytimeen; niin Arendtin kuin Meretojankin kertomusetiikan keskeisenä viitekohtana on holokausti moderniteetin eettisenä nollapisteenä. Nämä yhteydet tuovat esiin Meretojan hahmotteleman hermeneuttisen etiikan laajan teoreettisen kaikupohjan myöhäismodernissa ajatteluperinteessä. Lopuksi pohditaan kysymystä hermeneuttisen pienten kertomusten etiikan jatkuvasta ajankohtaisuudesta sosiaalisen median ja sen ”kuplien” aikakaudella. (shrink)

Väitetään, että nykypäivän populismi vetoaa tosiasioiden sijasta ”kokemukseen”. Mutta mitä on kokemus? Se ei ole vain ennakkoluuloihin nojautuvaa mutua eikä myöskään pelkkää empiirisen datan rekisteröintiä mutta liittyy molempiin. Artikkelin luoma tiivis katsaus kokemuksen käsitehistorian pääpiirteisiin osoittaa, että länsimaisen filosofian perinteessä kokemus on ymmärretty ohittamattomana vaiheena tiedon hankkimisessa ja koettelemisessa. Toisaalta kokemukseen on liitetty tiettyjä tiedollisia heikkouksia – kontingenssi, tilannesidonnaisuus ja ennakoimattomuus – jotka tieteellinen metodi on eri tavoin pyrkinyt voittamaan. Artikkeli esittää, että 1900-luvun filosofinen hermeneutiikka irrottautuu tästä perinteisestä kokemuksen välineellistämisestä (...) ja alistamisesta korkeammille päämäärille ja keskittyy uudella ja hedelmällisellä tavalla juuri mainittuihin kokemuksen ”vaaroihin”. Hermeneuttisesti ymmärretty kokemus muodostuu äärellisen ihmisen ainutkertaisista kohtaamisista todellisuuden muuttuvan ja ehtymättömän mielekkyyden kanssa – omalle ymmärrykselle vieraan toiseuden ja samalla oman ymmärryksen äärellisyyden ja inhimillisen äärellisyyden kohtaamisesta. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

The richer you are, the less equally rich or richer people. The richest is only one (=unique). Maximization of richness or leisure (=classic utility), maximizes the uniqueness (=improbability) that can be maximized also by: extreme sport, suicide, tattoo, count of views... The richest seem unique as the poorest, but the rich can easily become poor, while the poor can hardly get rich. So the aim of maximization reflects IQ and options. Few options increase irrationality, regardless of IQ. I also present (...) the law of values' equality, Utility of Suicide, motivation to support the better, and overview the economics as such. Presented as PhD thesis at CERGE-EI, 2000, exhibited in Holland Park, W8 6LU, 2013, presented at conferences in Santorini 2016, Daejon 2016, Adelaide 2016. (shrink)

Pretendemos com este ensaio fazer uma bordagem à filosofia fenomenológica da linguagem de Heidegger; abordagem que procura realizar, senão mesmo justificar, isso mesmo que subjaz a uma linguagem que é doação, que é fazer vir à presença aquilo que é nomeado. Mas linguagem tem um sentido mais lato que não apenas fala ou falado. Linguagem como ‘dizer’. Um ‘dizer’ que se escuta para lá do simples dito, para lá de qualquer modo de ser do dasein (autêntico ou inautêntico), para lá (...) do quotidianamente falado. Ou seja, o que permite tornar perceptível e inteligível as sentenças “o homem fala” e, “die sprache spricht”, o que permite dizer que o dasein é aquele que só pode advir através da linguagem mas simultaneamente é aquele pelo qual só o ser pode falar, é aquilo que apelidámos de ontopotencialidade. Tendo a linguagem esta ontopotencialidade, i.e., a potencialidade de doação permanente, de permitir um acontecer possibilitante de mundo(s) que instituem uma abertura, ela possibilita a manutenção dessa mesma abertura. Eis a tarefa do nosso ensaio. Dividimos assim a nossa comunicação em três partes, a saber: 1) A origem necessária: Logos – O discurso como mostração; 2) Linguagem e Poesia – A essência da arte e a arte da essência; 3) A Ontopotencialidade da linguagem – definição e síntese. (shrink)

Epistemic instrumentalism views epistemic norms and epistemic normativity as essentially involving the instrumental relation between means and ends. It construes notions like epistemic normativity, norms, and rationality, as forms of instrumental or means-end normativity, norms, and rationality. I do two main things in this paper. In part 1, I argue that there is an under-appreciated distinction between two independent types of epistemic instrumentalism. These are instrumentalism about epistemic norms and instrumentalism about epistemic normativity. In part 2, I argue that this (...) under-appreciated distinction matters for the debate surrounding the plausibility of EI. Specifically, whether we interpret EI as norm-EI or as source-EI matters for the widely discussed universality or categoricity objection to EI, and for two important motivations for adopting EI, namely naturalism and the practical utility of epistemic norms. I will then conclude by drawing some lessons for epistemic instrumentalism going forward. (shrink)

É possível constatar, mesmo em uma leitura superficial, que Kant tem o propósito de empreender em seu opúsculo de 1795, À Paz Perpétua, uma defesa dos princípios normativos do direito em todas as esferas da vida pública. Isso se evidencia na tentativa de desenvolver uma teoria da paz erigida sobre uma teoria tríplice do direito público, dividida nos âmbitos do direito estatal, das gentes e cosmopolita. Mas, se a questão é, por um lado, adequar os princípios puros da doutrina do (...) direito à teoria da paz, por outro, o problema com o qual Kant tem de lidar é essencialmente histórico. Não se trata apenas de justificar, em um contexto abrangente, a normatividade dos princípios do direito, mas também de demonstrar a sua aplicabilidade. Por conseguinte, em seu empreendimento, Kant encontra-se diante do desafio de demonstrar a inconsistência da “expressão corrente”, com a qual teve que lidar antes, que diz que “isto pode ser correto na teoria, mas nada vale na prática”. Tal preocupação pode ser observada direta e indiretamente, em várias passagens, no decorrer do texto, explicitando-se ,sobretudo, na discussão apresentada no Suplemento Primeiro no qual a questão suscitada pelo problema da teoria e prática, acerca das condições de possibilidade de realização do ideal da paz, é discutida no contexto de sua filosofia da história e também no Apêndice I, no qual, através de uma reflexão sobre o consenso entre moral e política, o que se põe em questão é a possibilidade da concordância entre teoria e prática no contexto da filosofia e da prática política. Ocupar-me-ei nesse texto apenas em tratar da questão sob esse segundo aspecto, tentando destacar que a estratégia kantiana para superar o problema da teoria e prática, no âmbito da filosofia política, depende do desenvolvimento de uma “renovada” doutrina da prudência. Como observa Castillo1, “[p]ara provar que a teoria jurídica da paz se aplica na teoria e na prática ao mesmo tempo”, Kant “deve fazer um exame crítico do conceito de prudência do Estado”2 . Esta análise deve nos permitir concluir, em primeiro lugar, que, bem diferente da visão antes difundida de que a filosofia política de Kant é expressão de um moralismo “que é certamente sincero, mas basicamente ingênuo”3, o objetivo de Kant, na verdade, nunca foi o de se afastar da realidade concreta da política em nome de um ideal abstrato de virtude política. Sua preocupação foi, em vez disso, a de ajustar os co. (shrink)

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt zona de cercetare a eticii aplicate și locul ei în cadrul disciplinei filosofiei. Vom discuta apoi despre ce fac filosofii când fac etică aplicată. Vom trece în revistă câteva concepte importante din etica aplicată, cum ar fi deontologie, virtute, grijă sau drepturi. Apoi vom încerca să oferim un răspuns la întrebarea din titlul introducerii: de ce avem nevoie de etica aplicată? Vom povesti pe scurt despre istoria eticii aplicate în România, iar la (...) final vom rezuma capitolele incluse în volum. (shrink)

Care este statutul moral al copiilor? Ce înseamnă egalitatea morală dintre copii şi adulți? Care sunt constrângerile pe care le impune acceptarea acestei egalități în ceea ce priveşte felul în care pot fi tratați copiii în familie sau în societate ? Cine are ce fel de responsabilitate pentru copii ? În capitolul de față voi discuta astfel de întrebări. Voi analiza relația dintre copii, părinți şi stat, în dimensiunea ei practică (felul în care ne raportăm la copii), din punct de (...) vedere legal (constrângerile legale asupra felului în care ne raportăm la copii) şi din punct de vedere moral (cum ar trebui să ne raportăm la copii). Voi începe cu o scurtă incursiune în istoria relațiilor dintre copii, părinți, şi stat, atât din punct de vedere legal, cât şi filosofic. Voi prezenta conceptul de statut moral şi ideea de egalitate morală între copii şi adulți. Voi ilustra schimbările sociale şi legislative în ce priveşte acceptarea statutului moral al copiilor şi a egalității morale între copii şi adulți, folosind exemple din România şi Suedia. Voi examina dinamica dintre aspirațiile legale şi morale la care aderă România în ce priveşte statutul moral al copiilor şi normele sociale despre copii, copilărie, şi familie, care nu sunt întotdeauna în acord cu aceste aspirații. Voi urmări apoi schimbările care au avut loc în ultimele decenii în ce priveşte limitele responsabilității parentale. (shrink)

A presente dissertação se propõe analisar, a partir do pensamento aristotélico, a noção de causalidade acidental no tocante a sua fusikh; ejpisthvmh. Aristóteles, buscando encontrar as causas que explicam o vir-a-ser dos seres por natureza, se deparou com os acidentes e, não podendo deixar nenhum evento sem causa, postulou a existência de causas acidentais. Apesar de o acidente não ser objeto de ciência, a possibilidade de seu vir a ser salvaguarda o mundo da fuvsi" de um determinismo causal absoluto: eis (...) o papel e a importância de uma causalidade acidental no mundo físico aristotélico. (shrink)

En los últimos años la «Ética de la Información» ha llegado a tener sentidos distintos para los distintos investigadores que trabajan en una amplia variedad de disciplinas. Esta situación es lamentable, ya que ha producido cierta confusión sobre la naturaleza específica y el alcance de la EI. En el presente artículo se defiende una Ética de la Información que sostiene que el comportamiento y el estatus de los objetos informacionales qua objetos informacionales puede tener un significado moral que vaya más (...) allá de la función instrumental que les atribuyen otras perspectivas éticas y que, por lo tanto, mantiene que pueden contribuir a determinar de manera normativa los deberes éticos y los derechos legalmente exigibles. (shrink)

NOTA PRELIMINAR: o texto a seguir representa a versão ampliada (e corrigida conforme as indicações dos pareceristas) do artigo homônimo, publicado na revista Archai em 2014. Por algum problema técnico, acabou sendo publicada, na época, a primeira versão, sem as melhorias sugeridas pelos avaliadores. Eis, então, a versão ‘definitiva’ do artigo “Zenão e a impossibilidade da analogia”: -/- A reductio ad absurdum foi elevada por Zenão de Eléia a único método que permitiria vislumbrar a verdadeira realidade, invisível tanto aos sentidos (...) quanto à maneira de pensar comum. Mostrando uma certa continuidade com os filósofos anteriores, não só na busca de um procedimento para que a especulação pudesse avançar, como também na mesma rota de afastamento daquilo que é mais próximo, conhecido e particular (visível) em direção àquilo que é menos conhecido, distante e universal (invisível), para dizê-lo em termos aristotélicos, Zenão utilizou-se de argumentos aporéticos como único caminho possível para poder entrever o ‘reino do Ser’. Esse, com efeito, é invisível não somente aos nossos sentidos, como também ao nosso raciocínio ordinário. Eis que somente a ‘via do não-ser’, a única que poderia ser trilhada após Parménides, como diz Wolff, nos permite ter uma ideia, por quanto vaga, daquilo que é ‘verdadeiramente invisível’. Tão invisível ao ponto de ser inalcançável até mesmo pelo pensamento. (shrink)

To hold that artworks are valuable for their own sake—regardless of whatever secondary value they may have, such as entertainment, formation, education, or a pleasurable experience—is to hold that their final worth is not derived from external or secondary ends. I call this collective set of views the end-in-itself view. Nicholas Stang recently leveled a twofold charge of reductio ad absurdum and operating from a double standard against the EI view. In this article, I refute Stang by showing that the (...) charges do not obtain for at least one variation of the EI view that holds artworks to be valuable for their own sake as internally purposive ends-in-themselves. (shrink)

Preocuparea pentru funcția de marketing a topurilor universitare îi face pe manageri să ignore modul neglijent în care ele sunt concepute, deoarece adesea „clasamentele servesc în mod strategic celor care, doritori să reformeze sistemul universitar din țara lor, le folosesc în mod oportunist pentru a justifica politici deja decise”. Ei nu numai că sunt pregătiți să accepte schimbările dramatice în clasamente (care, de cele mai multe ori dovedesc de fapt inadecvarea instrumentelor de evaluare), dar se străduiesc din răsputeri să îmbunătățească (...) artificial propria poziție, angajând, spre exemplu, personalități științifice cu un CV impresionant. Iar obsesia clasamentelor, una dintre sursele importante ale corupției intelectuale în mediul academic, nu apare de la sine. Este strâns legată de comercializarea intensivă a cunoașterii și de reducerea finanțării publice a universităților. „Importanța acordată brusc clasamentelor universităților” - susține Gingras, adăugând exemple concrete de abordări cinice ale unor manageri care, înțelegând erorile sistemice, consimt să participe la acreditarea lor - „este de asemenea un efect al discursurilor pe tema internaționalizării «pieței universitare» și a căutării unei clientele străine lucrative care să compenseze veniturile scăzute ce provin de la guvern și descreșterea numărului de studenți locali. Numeroși conducători ai universităților care pleacă în delegație în China sau în India par a identifica acolo o «piață» potențial lucrativă care nu ar trebui lăsată numai pe mâinile universităților americane, australiene sau britanice.” Există, de altfel, un sistem foarte complex de stimuli care îi determină pe membrii comunității academice să accepte denaturarea treptată a valorilor fundamentale de care depinde prestigiul intelectual, validând-o. Astfel, pentru a folosi metafora aceluiași autor, foarte mulți văd că hainele noi ale universităților sunt de fapt imaginare, dar puțini ar dori să o spună. (shrink)

O presente trabalho tem por objetivo fornecer uma resposta à crítica direcionada pelo jurista Fábio Konder Comparato ao formalismo jurídico de Kant. Explicarei porque essa crítica se equivoca quando identifica, na Doutrina do Direito de Kant, uma Teoria do Direito incompleta e insatisfatória. Para tanto, pretendo mostrar que o propósito do filósofo alemão não era apresentar uma teoria do direito, mas sim uma Metafísica do Direito. O que explica, por conseguinte, a razão para o direito ter sido concebido como um (...) conceito puro. Além disso, a fim de determinar o significado do formalismo jurídico, ocupar-me-ei da crítica hegeliana ao suposto formalismo ético de Kant, bem como da resposta a essa crítica. (shrink)

Kirjoituksessa argumentoin, että metafysiikka on ollut valistusta, vaikka se edelleen kaipaa lisää valistumista, kun valistus ymmärretään avoimena prosessina, joka ei ole ajasta ja paikasta riippuvaista. Käsittelen ensin sitä, mitä metafysiikka ja valistus ovat. Sitten lausun länsimaisen metafysiikan historiasta hyvin lyhyesti. Päätän esseen argumentoimalla, että metafysiikka on valistunutta siinä mielessä, että klassisen substanssi-ominaisuus-skeeman sokeasta seuraamisesta on pitkälti päästy eroon. Metafysiikka kaipaa kuitenkin lisää valistusta ja kriittistä tarkastelua, jotta vapaudumme täysin kyseisen skeeman ja modernin predikaatti-logiikan johdatuksen aiheuttamasta kolmesta ongelmallisesta suositusta (tausta)oletuksesta: (1) (...) perustavat partikulaariset yksilöoliot ovat (periaatteessa) laskettavia, (2) ne eivät ole relationaalisia ja (3) ominaisuudet ovat ontologisesti riippuvaisia kantajistaan. (shrink)

Vaikka suurin osa viimeaikaisesta ilmaston lämpenemisestä on ihmisten aiheuttamaa antropogeenista lämpenemistä, yksittäisten ihmisten kausaalinen vaikutus ilmastonmuutokseen on minimaalinen, jopa mitätön. Tämän takia jotkut väittävät, että on harhaanjohtavaa pitää yksilöitä vastuussa ilmastonmuutoksesta. Tällainen argumentointi perustuu perinteisiin vastuutulkintoihin ja -käsitteisiin, joissa vastuun perustana painotetaan toimijan näkökulmaa ja hänen kausaalista rooliaan: jos toimijan teot tai tekemättä jättämiset eivät vaikuta lopputulokseen, hän ei ole vastuussa siitä. Ilmastonmuutoksessa on toinenkin vastuukäsitysten kannalta ongelmallinen seikka, intentionaalisuus eli tahallisuus: ihmiskunta tai yksittäiset ihmiset eivät ole tietoisesti lähteneet muuttamaan (...) ilmastoa. Päinvastoin ilmastonmuutos on syntynyt teollistumisen ja nykyisen elämäntyylimme tahattomana – ja pitkään myös tiedostamattomana – sivuvaikutuksena. Koska omien tekojemme kausaalinen vaikutus sekä niiden tahallisuus tai tahattomuus on luonnollisesti keskiössä arvioidessamme omaa vastuutamme, mahdollinen osallisuutemme vahingon tuottamiseen jää helposti vähemmälle huomiolle. -/- Keskityn tässä artikkelissa osallisuusvastuun (complicity) käsitteeseen ja argumentoin samalla liian yksilökeskeistä ajattelua vastaan. Kollektiivinen toimijuus on otettava huomioon siinä missä yksilökeskeinenkin. Vastuunkantaja ja vastuun peruste ovat analyyttisesti erillisiä käsitteitä, ja niiden tarkastelu voi valottaa vastuukeskustelua ilmastonmuutoksesta. Vastuun peruste voi olla yksilöllinen silloinkin, kun vastuunkantaja on kollektiivinen. Lisäksi argumentoin, että vastuusta puhuttaessa ei riitä katsoa asiaa vain toimijan itsensä kannalta, vaan myös uhrin ja sivustakatsojan näkökulmat on otettava huomioon. Vasta kun vastuukäytäntöjä tarkastellaan ihmisten keskinäisten (usein monimutkaisten) verkostojen ja linkitysten kautta, voidaan saada tasapainoinen kuva vastuumme määrästä ja sen rajoista. -/- Yksilön vastuu ei poista vastuuta kollektiiveilta, kuten valtioilta, ja voimme tehokkaimmin hillitä ilmastonmuutosta esimerkiksi lainsäädännön kautta. Ennen kuin kollektiiviset ratkaisut ilmastonmuutoksen hillitsemiseksi saadaan toimimaan, vastuu palautuu kuitenkin yksilöille. Vastuun peruste on aina yksilötasolla ja sitä voidaan ainoastaan delegoida kollektiiveille. Ilmastonmuutoksen kohdalla delegointi ei ole vielä toiminut. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

Automatizarea şi informatizarea nu mai reprezintă astăzi un simplu deziderat pentru bibliotecile româneşti. Dimpotrivă, ele sunt o realitate ce, pe zi ce trece, prinde contururi mai extinse, devenind mediul nostru cotidian. Cu cât ne sunt însă mai "apropiate" cu atât mai mult ele devin şi o sursă de sfidări şi de confruntare. Cu ce anume ne confruntă însă - în primul rând şi în esenţă - automatizarea şi informatizarea, în general, şi cea a activităţii de informare, în special? Ca orice (...) întrebare pusă în mod serios şi aceasta trebuie să fie însă mai întâi lămurită cu privire la structura şi natura ei proprie. Ceea ce - din punct de vedere structural - ne izbeşte din capul locului la această întrebare este faptul că, în structura ei este cuprins deopotrivă şi în mod explicit şi cel care ridică întrebarea. Astfel spus, în ea, noi înşine suntem aceia care, aflaţi în faţa unei confruntări, ne întrebăm despre noi înşine. Apoi: în şi prin această întrebare, însăşi sarcina cu care ne confruntăm - adică automatizarea şi informatizarea - devine şi ea dizlocată din toposul său pur destinai şi se eliberează pentru întâlnirea unei sfidări organice. (shrink)

CUPRINS CONTUR Re-Introducere sau: Dincolo de „teoria şi practica” informării şi documentării – Spre o hermeneutică posibilă şi necesară ......................................................... 11 Desfăşurătorul întâlnirilor Atelierului Hermeneutica Bibliohtecaria (Philobiblon) .................................................................................................... ......... 21 FOCUS Noul Program al revistei şi Politica ei Editorială: PHILOBIBLON – Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities .............. 29 Raluca TRIFU, István KIRÁLY V., Consideraţii filosofice, epistemologice şi scientometrice legate de sensurile ştiinţei şi profesiei bibliotecare – Pentru situarea proiectului unei cercetări ............................................................ 31 Valeria SALÁNKI, Cultura organizaţională şi comunicarea în (...) bibliotecă - Studiu asupra culturii organizaţionale în Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj ........................................................................................ 44 Raluca TRIFU, István KIRÁLY V., Globalizare şi Individualizare, sau: Marketingul ca metaforă pentru reasumarea şi reconturarea sensurilor serviciilor de bibliotecă – O iniţiativă şi o experienţă românească .................114 Claudiu GAIU, Gabriel Naudé (1600-1653 ) – în slujba Puterii şi a Cărţii ..... 128 Alin Mihai GHERMAN, Timpul scrierii – Manuscrisele .................................... 140 Dana Maria MĂRCUŞ, Sărbătoarea cărţii. Percepţia societăţii româneşti interbelice asupra cărţii şi lecturii ...................................................................... 148 Orsolya ANTAL,Taine în jurul unei satire în spirit voltairian în limbă maghiară de la sfârşitul secolului al XVIII-lea .................................................................... 197 Kinga PAPP, Colligatul Ms 354 şi dramele pierdute ale lui József Mártonfi ....213 Gabriela RUS, Roxana BĂLĂUCĂ, Venceslav Melka în colecţia Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca ........................................ 222 5 Hermeneutica Bibliothecaria – Antologie Philobiblon - Volumul V Nicolina HALGAŞ, Dimensiunea educativă a bibliotecii publice prin servicii de animaţie pentru copii ....................................................................................... 249 Tünde JANKÓ, Alina NEALCOŞ, Maria CRIŞAN, Mariana GROS, Carmen GOGA, Biblioteca Filială de Ştiinţe Economice - Tradiţional versus modern ................271 Adriana MAN SZÉKELY, Emil SALAMON, Colaborarea Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca cu Banca Mondială ............. 290 ORIZONTURI Aurel Teodor CODOBAN, Mass-media şi filosofia – Filosoful ca jurnalist, sau sinteza unei ideologii ostensive ............................................................................. 301 Marian PETCU, Şcoala de ziaristică de la Bucureşti (1951-1989) – Istorii recente .................................................................................................... .. 314 Marcel BODEA S., Timpul matematic în mecanica clasică – o perspectivă epistemologică...................................................................................... ................... 332 Florina ILIS, Fenomenul science fiction şi feţele timpului ................................ 354 Rodica FRENŢIU, Yasunari Kawabata şi nostalgia timpului fără timp ......... 373 Rodica TRANDAFIR, Timpul şi muzica .............................................................. 390 István KIRÁLY V., Întemeierea filosofiei şi ateismul la tânărul Heidegger - Prolegomene la o perspectivă existenţial-ontologică ......................................423 Elena CHIABURU, Consideraţii privitoare la vînzarea la Cochii Vechi şi mezat .................................................................................................... ............... 437 Vlad POPOVICI, Istoriografia medicală românească (1813-2008) .................463 Gheorghe VAIS, Remodelări urbane în Clujul perioadei dualiste (1867-1918)..... 481 Cristina VIDRUŢIU, Ciuma – profilul unei recurenţe istorice supusă unui transplant artistic .................................................................................................. 497 Anna Emese VINCZE, Iluziile pozitive din perspectiva psihologiei evoluţioniste .................................................................................................... 506 6 Hermeneutica Bibliothecaria – Antologie Philobiblon - Volumul V REFLEXII Florentina RĂCĂTĂIANU, Irina Petraş, Literatura română contemporană - O panoramă - Recenzie ...................................................................................... 527 Raluca TRIFU, Filosofia informaţiei si cibernetica – Recenzie ......................... 530 Iulia GRAD, Tematizări în eticile aplicate – perspective feministe (Mihaela Frunză) - Recenzie ................................................................................534 Adrian GRĂNESCU, Biblioteca lui Hitler, cărţile care i-au format personalitatea, de Timothy W. Ryback – Recenzie ............................................. 537 În colecţia BIBLIOTHECA BIBLIOLOGICA au apărut ..............................551 Revista PHILOBIBLON – Volumele apărute ......................................... 556. (shrink)

Title in English: Hume's Definition of Cause. Esitän artikkelissa tulkintani Humen kuuluisista kahdesta määritelmästä ”syylle”. Väitteeni on, että Hume ei esitä kahta erillistä määritelmää, joiden suhde olisi ongelmallinen, vaan syyn kahden oleellisen aspektin määritelmät. Yhdistänkin lopuksi määritelmät yhdeksi Humen syyn määritelmäksi. Artikkelini on luonteeltaan tulkitseva ja väittävä. Tarkoituksenani on tulkita erästä kausaliteetin klassikkoa mahdollisimman tarkasti ja siten estää tiettyjä tyypillisiä väärinymmärryksiä, ilman että voin ottaa Humen määritelmää kritiikin kohteeksi. Artikkelin rajoissa ei ole myöskään mahdollista perustella tulkintaani yksityiskohtaisesti eikä tarkastella Humen (...) perusteita määritelmälleen. (shrink)

Tässä artikkelissa käsittelen Descartesin ikuisten totuuksien välttämättömyyteen liittyvää ongelmaa. Teoksessa Mietiskelyjä ensimmäisestä filosofiasta (1641–1642) Descartes nostaa esiin käsitteen ikuisista totuuksista, käyttäen esimerkkinään kolmiota. Kolmion muuttumattomaan ja ikuiseen luontoon kuuluu esimerkiksi, että sen kolme kulmaa ovat yhteenlaskettuna 180°. Se on totta kolmiosta, vaikka yhtään yksittäistä kolmiota ei olisi koskaan ollutkaan olemassa. Eräät ajattelemieni asioiden piirteet ovat siis Descartesin mukaan ajattelustani riippumattomia. Ikuisia totuuksia ovat ainakin matemaattiset ja geometriset tosiseikat sekä ristiriidan laki. Samoin Descartesin kuuluisa lause “ajattelen, siis olen” lukeutuu ikuisten totuuksien (...) joukkoon. Descartesin ikuiset totuudet olisivatkin siis loogisesti välttämättömiä. Niillä on kyseinen olemus riippumatta ulkoisten kohteiden olemassaolosta tai siitä, ajattelenko niitä lainkaan. Kuitenkin kirjeenvaihdossaan Descartes pitää itsepintaisesti kiinni käsityksestään, että ikuiset totuudet ovat Jumalan vapaasti luomia ja Jumala olisi voinut luoda ne erilailla. Näin ollen luodut ikuiset totuudet eivät tarkkaan ottaen olisikaan välttämättömiä vaan kontingentteja. Ne voisivat olla myös toisella tavalla. Artikkelin alkuun esittelen Descartesin modaalista metafysiikkaa sekä luotujen ikuisten totuuksien kontingenttiudesta seuraavia tulkinnallisia vaikeuksia. Tämän jälkeen pureudun kolmeen erilaiseen ratkaisuyritykseen kommentaarikirjallisuudessa (Frankfurt 1977; Curley 1984 & Bennett 1994) ja osoitan, miksi ne eivät riitä vastaamaan ongelmaan. Lopussa vedän johtopäätöksiä ja luonnostelen mahdollisen ratkaisun. (shrink)

The European project was aimed from the outset, alongside reconciliation (peace) and economic reconstruction (prosperity), at a degree of political integration too. Political integration has progressed modestly. Not everybody is convinced of its benefits. Besides, the notion of a European polity opens the question about its sources of cohesion. Those sources are more or less evident in the member states – language, history, legal, political and religious traditions, for instance. They give, say, Latvia, Italy or Hungary a certain degree of (...) unity – a national identity. But what ought to be that source of cohesion – or identity – for the European Union (EU) considered as a whole? This paper analyses five normative conceptions about such ‘European identity’ (EI) – cultural, legal, economic, international and cosmopolitan – and suggests that they are not mutually exclusive, but can be combined in a synthetic notion that promises to reflect in a more comprehensive and accurate way the sources of the minimal unity required to hold the EU polity together. (shrink)

Political integration has been part of the European project from its very beginnings. As far back as the early seventies there was already concern in Brussels that an ingredient was missing in the political integration process. ‘Output legitimacy’ – the permissive consensus citizens grant to a government that is ‘delivering’, even if they do not participate in setting its goals – could not sustain unification indefinitely. Such a lacking ingredient – or ‘soul’ – has been labelled ‘European identity’ (EI) in (...) an abundant and growing academic literature. According to Aristotle, a ‘city’ (polis) is a community composed of ‘citizens’ (politai). No polis can exist unless the politai form it and sustain it. But what will keep them united? They can be very diverse regarding their language, history, religion or economic activity. In absence of a motivation, diversity of itself will make each member of a community go their own way. What kind of bond is required among very diverse European citizens to keep their political community (the EU) together? In this paper I analyse several responses – culture, deliberation, welfare, power, openness. Then I suggest that elements of those responses could be combined in a single notion. Finally I mention issues regarding EI that require further study. (shrink)